Începe “Litoralul pentru toți”! Vezi câte hoteluri s-au înscris

Mai sunt doar câteva zile până când se va da startul programului “Litoralul pentru toți”.  Acesta va începe la 1 septembrie și dă posibilitatea mai multor români să meargă la mare întrucât prețurile vor scădea, iar biletele se pot cumpăra şi cu vouchere de vacanţă, conform unui comunicat Mediafax.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a făcut anunțul începerii programului, prin care turiștii au posibilitatea să se bucure de cazare începand cu 50 şi 140 de lei pe zi. Acest program se va desfășura de la 1 septembrie și până 30 septembrie. Tarifele practicate în cadrul programului sunt mai mici cu până la 70% faţă de cele din vârf de sezon.

„Aflat la a 36-a ediţie, programul special <Litoralul pentru Toţi> prezintă acelaşi interes din partea turiştilor ca şi acum 18 ani, când a fost lansat, fiind singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Pentru a veni în sprijinul turiştilor, multe hoteluri intrate în program menţin aceleaşi tarife nemodificate de 7 ani, deşi costurile utilităţilor au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60%, iar în unele cazuri chiar s-au dublat. Şi în cadrul acestei ediţii, sejururile pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă”, arată FPTR.

2019 este al treilea an consecutiv în care turismul din România și mai ales hotelurile de pe litoral se confruntă cu o gravă criză a forței de muncă. În acest context, foarte multe hoteluri  vor refuza să facă rezervări în luna septembrie din cauza lipsei de personal.

În programul “Litoralul pentru toți” s-au înscris 49 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoral, astfel vor fi disponibile 3.675 de locuri în fiecare dintre cele patru săptămâni.