14 mai 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Incendiu la un depozit de materiale reciclabile în Buzău

Incendiul izbucnit, marţi seară, la un depozit de materiale reciclabile aflat în zona industrială a municipiului Buzău a scăzut în intensitate, deşeurile arzând mocnit, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, incendiul s-a soldat cu distrugerea unei hale şi a două autotrenuri aflate în apropierea acesteia, iar pentru stingerea flăcărilor au fost angrenate importante forţe şi mijloace de intervenţie.

“În momentul sosirii la faţa locului, s-a constatat că incendiul se manifesta generalizat, cu degajări mari de fum, la o hală de depozitare a materialelor reciclabile, pe o suprafaţă de aproximativ 1.500 mp, afectând şi două autotrenuri aflate în proximitatea acesteia, existând totodată şi riscul de extindere la o altă construcţie din vecinătate. Având în vedere gravitatea situaţiei, intervenţia a fost suplimentată, în total participând la misiune peste 30 de pompieri cu 5 autospeciale de stingere cu apă, o autoscară mecanică şi o ambulanţă SMURD din cadrul ISU Buzău şi două autospeciale de stingere cu apă şi spumă din cadrul ISU Prahova. Datorită numărului mare de forţe angrenate la faţa locului şi a mobilizării prompte a pompierilor, incendiul a fost localizat rapid, eliminându-se riscul de propagare a acestuia la vecinătăţi şi oprind astfel flăcările din a produce pagube suplimentare”, afirmă reprezentanţii ISU Buzău.

Aceştia menţionează, totodată, că, în momentul de faţă, situaţia este sub control.