Incendiile de vegetaţie din Australia au pus în pericol sute de specii

Oamenii de ştiinţă din Australia au identificat 471 de specii de plante şi 191 de specii de nevertebrate care au nevoie urgentă de sprijin pentru a fi reabilitate după incendiile de vegetaţie de la începutul acestui an, informează DPA, preluat de Agerpres.

Incendiile de vegetaţie au devastat peste 12 milioane de hectare de teren și au reprezentat ”un şoc în sistem”, după cum a declarat comisarul pe probleme de specii ameninţate, Sally Box.

“Incendiile care au cuprins sudul şi estul Australiei au fost într-adevăr foarte extinse, iar în unele cazuri au fost foarte severe şi au avut un impact important asupra animalelor şi plantelor noastre”, a spus Sally Box.

Dintre cele 191 de specii de nevertebrate, 49 erau oricum considerate ameninţate înainte de incendii. În Australia există circa 320.000 de specii de nevertebrate cunoscute.