Ibrahimovic va avea statuie la fel ca Messi și Ronaldo

Zlatan Ibrahimovic va avea o statuie în Malmo, orașul său natal. Statuia va fi realizată din bronz, va fi înaltă de 2,7 metri și va cântări 500 de kilograme. Foto: digisport.ro

Zlatan Ibrahimovic va fi la fel ca Lionel Messi și Cristiano Ronaldo! Mai exact, fotbalistul suedez va avea o statuie în orașul natal, Malmo, începând cu 8 octombrie. Acest lucru se va întâmpla la 5 zile după ce Zlatan va împlini 38 de ani, scrie digisport.ro. Ideea a fost inițiată acum câțiva ani. Federația Suedeză de Fotbal a demarat proiectul în anul 2015 și i l-a încredințat sculptorului Peter Linde.

Statuia lui Ibrahimovic va fi realizată din bronz, va fi înaltă de 2,7 metri și va cântări 500 de kilograme. Ea va fi instalată în piața dintre noul și vechiul stadionul al lui Malmo, acolo unde atacantul și-a început cariera în fotbalul profesionist.”A fost dorința mea încă de la început. Aici a început totul și aici este inima mea”, a spus Zlatan.

Ajuns la 37 de ani, Ibrahimovic joacă la LA Galaxy din martie 2018 și nu are încă vreo intenție să se retragă. El este cel mai bun marcator din istoria naționalei Suediei, cu 62 de goluri în 116 selecții.