Guvernul vrea să amâne intrarea în vigoare a dublării alocațiilor

Foto: Guvernul Romaniei

Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi legea privind dublarea alocațiilor pentru copii. Guvernul condus de Ludovic Orban vrea însă să amâne intrarea în vigoare a acestei legi până în a doua jumătate a anului, scrie hotnews.ro. Decizia ar urma să fie luată în următoarea ședință de Guvern, potrivit unor surse politice.

De altfel, premierul Ludovic Orban a anunțat acest lucru vineri, după întâlnirea de la Cotroceni cu șeful statului.

„Poziția preşedintelui este firească, a spus că intenția domniei sale este de a promulga legea. Sigur, noi suntem puși într-o situaţie în care, şi dacă am vrea, nu am putea majora alocațiile. Cel mai probabil soluția pe care o vom merge este aceea de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii până când vom avea posibilitatea de a asigura resurse financiare în bugetul de stat, iar aici ştiţi foarte bine că nu se poate face lucrul acesta decât la rectificarea bugetară, care nu se poate face decât după data de 1 iulie”, a declarat vineri Ludovic Orban.

Guvernul are termen pentru a interveni de doar trei zile de la publicarea legii promulgate în Monitorul Oficial. Soluția prorogării se poate formaliza doar prin adoptarea unei ordonanțe de urgență.