Guvernul mărește numărul de muncitori asiatici cu încă 30.000

Foto: hotnews.ro

Anul viitor ar mai putea intra pe piața de muncă din România încă 30.000 de muncitori străini, conform unui proiect de Hotărâre al Ministerului Muncii. Pentru acest an, numărul a fost tot 30.000, după ce inițial a fost 20.000, iar apoi a fost mărit printr-un act normativ cu 10.000.

“Raportat la ultimele date transmise de către Inspectoratul General pentru Imigrări, numărul avizelor de angajare/detașare emise pentru angajarea/detașarea cetățenilor străini în perioada 01.01 – 30.09.2019 a fost de 21.366, aproximativ dublu față de perioada corespondentă din anul 2018. La data de 30.09.2019, la Inspectoratul General pentru Imigrări se aflau în curs de soluționare 1.577 de solicitări de eliberare a avizelor pentru angajarea/detașarea cetățenilor străini”, se arată în nota de fundamentre.

Astfel, Inspectoratul General pentru Imigrări estimează un necesar de 30.000 avize de muncă sau detaşare pentru anul 2020.

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a oferit date potrivit cărora, în perioada ianuarie – august 2019, 97.003 de locuri de muncă au fost declarate de către angajatori, în mod repetat, ca fiind vacante, reprezentând o medie lunară de 12.125.

În aceeași aceeași perioadă din anul 2018, 63.819 de locuri de muncă au fost declarate de către angajatori ca fiind vacante, reprezentând o medie lunară de 7.977.