Guvernul dorește să modifice Codul Administrativ, la presiunea UDMR

Guvernul v-a relua azi, 3 iulie, într-o ședință discuțiile pe Codul Administrativ, ordonanță de urgență adoptată deja săptămâna trecută, dar nepublicată încă în Monitorul Oficial, dupa cum reiese dintr-o declaratie G4Media.ro. Noile discuții ale guvernului ar avea ca scop reglementarea modului în care pot fi utilizate în administrația locală limbile minorităților. Proiectul nu este trecut pe ordinea de zi a ședinței, dar poate fi pus pe ordinea suplimentară la cererea ministerului inițiator – în acest caz Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Conform unor surse guvernamentale, ieri, 2 iulie, au fost convocați mai mulți reprezentanți ai ministerelor pentru a opera modificări la Codul Administrativ. Se pare ca aceasta este ultima săptămână în care guvernul mai poate adopta ordonanțe de urgență, dat fiind că e ultima săptămână în care Parlamentul este reunit în sesiune.

Decizia guvernului de a modifica o OUG deja adoptată vine după întâlnirea de ieri a premierului Dăncilă cu Kelemen Hunor. În cadrul întâlnirii șeful UDMR i-a cerut revenirea la varianta Codului Administrativ votată în Parlament, susţinând că legea adoptată de Guvern conţine foarte multe schimbări, inclusiv legate de folosirea limbii materne în administraţia locală.

”Am discutat și despre noul Cod Administrativ, în legătură cu care am subliniat că, în opinia noastră, versiunea votată de Parlament este mai bună din perspectiva folosirii limbii materne pentru minoritățile naționale. Am cerut premierului ca în cursul săptămânii să revină asupra acestui aspect”, a scris Hunor, ieri seară pe Facebook după întâlnirea cu Dăncilă.

Și ministrul de Externe din Ungaria, Péter Szijjártó, s-a sesizat spunând că noul Cod administrativ al României este unul inacceptabil, susținând că ar întoarce România cu zece ani în urmă, adică ar fi contrar standardelor europene privind obligaţiile bilaterale şi respectarea drepturilor deja dobândite ale minorităţilor, potrivit MTI.

Potrivit agenției maghiare de presă MTI, care citează Serviciul de Asistenţă Juridică în Domeniul Minorităţilor „Mikó Imre”, aflam ca guvernul a eliminat din Codul Administrativ prevederi precum cea care obligă la afişarea şi în limba minorităţilor a denumirilor străzilor, pieţelor şi parcurilor în acele localităţi unde populaţia minoritată depăşeşte 20%. Printre articolele scoase se numără şi formularele tipizate în limba minorităţilor, precum şi introducerea pragului alternativ pentru folosirea drepturilor lingvistice.

Surse: Kelemen Hunor și Viktor Orban. Inquam , Ghiță Porumb