Grupul infracțional de la periculoasa groapă de gunoi Glina are un ONG pe care l-a botezat „Grup de Susținere Locală”

Foto: romaniatv.net

Drama vieții oamenilor din Popești Leordeni și Glina, care au trăit în ultimii 15 ani printre gunoaie, mizerie și miros, lângă un munte nociv de gunoi de peste 100 m, aflat la mai puțin de 70 m de casele locuite, a fost posibilă datorită infracțiunilor comise de administratorii, asociații sau împuterniciții de la periculoasa groapă de gunoi, conexate cu interesele meschine ale unor funcționari publici corupți care aveau obligația fermă, obligația legală și obligația morală să apere drepturile comunităților locale și să le protejeze pe acestea de pericolele factorilor de mediu dăunători.

Dar pe lângă funcționarii publici corupți sunt numeroși alți funcționari onești, oameni ai legii și angajați ai statului român care își respectă profesia și demnitatea, nedorind să fie atrași în ilegalități sau acte care să paralizeze viața comunităților locale și să pună în pericol sănătatea și conviețuirea pașnică a acestora. Acești funcționari cinstiți, acești oameni de calitate au câștigat respectul și admirația miilor de cetățeni afectați de poluarea de la periculoasa groapă de gunoi Glina odată cu decizia de închidere a periculosului focar de infecție din imediata vecinătate a caselor și gospodăriilor acestora.

Oamenii sunt fericiți, copii se bucură de atmosfera schimbată și de aerul curat, bun de respirat, transmițând mesaje de mulțumire, admirație și felicitări către oamenii legii, funcționarii și demnitarii care au dat un exemplu excelent de atitudine publică, onestitate și respect față de cetățeni.

În paralel cu deciziile de închidere a periculoasei gropi de gunoi de la Glina, oamenii legii și anchetatorii au deschis mai multe dosare de urmărire penală cu autori cunoscuți, având ca obiect infracțiunile comise privind autorizarea periculosului focar de infecție, cercetarea infracțiunilor de poluare (amintim de existența următoarelor proceduri de urmărire penală și/sau litigii în curs, respectiv Dosarul penal nr. 2132/P/201 de pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoriei Sector 1 București și cercetările penale ca urmare a sesizărilor Gărzii de Mediu, pentru infracțiunea de poluarea a apelor cu substanțe periculoase) cât și conexiunea cu infracțiunile internaționale privind spălarea de bani la groapa de gunoi Glina, pentru care asociații acesteia sunt condamnați în primă instanță la ani grei de pușcărie, specialiștii apreciind că este vorba de cea mai mare rețea specializată în infracțiuni de mediu de pe teritoriul României.

Dar informațiile de ultimă oră care provin de la grupurile de cetățeni afectați de poluarea de la periculoasa groapă de gunoi Glina și care se tem în continuare pentru siguranța și sănătatea familiilor lor, arată faptul că infractorii de la groapa de gunoi Glina au găsit noi metode de acaparare a banului public, cerând sume mari de bani și despăgubiri către statul român ca urmare a închiderii periculosului focar de infecție care a afectat în ultimii 15 ani viața și sănătatea cetățenilor din comunitățile locale și din cartierele bucureștene limitrofe acestei bombe ecologice.

“Este o situație alarmantă, care permite infractorilor dovediți să facă presiuni asupra banului public în loc să plătească ei pentru dramele și sănătatea miilor de oameni expuși la poluare în ultimii 15 ani “ afirmă cetățenii indignați din Popești Leordeni.

“Au îngenuncheat românii în fața infractorilor” comentează alți cetățeni indignați din comuna Glina când au aflat vestea cererii de despăgubiri din banii publici.
Dar cea mai uimitoare și paradoxală afirmație primită de la cetățenii afectați de poluare este aceea că grupul infracțional de la groapa de gunoi Glina, acuzat în mai multe dosare de infracțiuni de mediu, și-a creat un ONG propriu pentru mediu pe care l-au botezat Grup de Susținere Locală.

GSL, acest ONG paravan al infractorilor de la periculoasa groapă de gunoi Glina, face presiuni ilegale către instituții, ministere, agenții în scopul obținerii de documente care să servească demersurilor pentru obținerea ilegală a banilor publici și atingerea scopurilor meschine ale manipulatorilor din spatele acestui Grup de Susținere Locală.

Oamenii locului din Popești Leordeni spun că îi cunosc pe cei doi interpuși care se ocupă de asociația paravan Grup de Susținere Locală.

“Marian Joiman a luat bani publici pentru sănătate de la spitale și se judecă cu ei acum dar nu este de pe aici, el este din Ștefănești, a apărut în ultimul an pe la noi și se întâlnește tot timpul cu călăii noștri de la groapa de gunoi Glina, că așa le spunem noi celor care ne-au distrus viața și sănătatea în ultimii 15 ani ” afirmă un localnic care vine în fiecare seară la magazinul din sat unde se strâng la discuții oamenii temători.

Foto: cotidianul.ro

Daniela Nae, zice un pensionar care a lucrat în justiție “este cunoscută ca o avocată care nu a avut niciun proces și acum a prins ocazia să execute ordinele unor infractori de la groapa de gunoi Glina, fiind plătită cu sume mizerabile să lupte împotriva sănătății noastre dar meseria aceasta este străină pentru ea, toate lucrările i le fac avocații de la Stoica, ăla care a fost ministru dar le plătește ăștia de la groapa de gunoi.”

Alt localnic spune că “interpușii infractorilor de la groapa de gunoi Glina, cei din Grupul de Susținere Locală, au mers pe la oamenii din satele învecinate și i-au pus să semneze tot felul de acte mincinoase și au tras săracii prin tribunale și acum cu amenzi venite pe acasă și cu citații pe la poliție, dar ce să le faci, dacă au fost păcăliți de șmecherii ăștia”.

Pentru a demonstra cele menționate mai sus arătăm faptul că în data de 12.02.2019 Grupul de Susținere Locală prin reprezentantul Joiman Marian s-a prezentat la Agenția de Protecție a Mediului Ilfov unde a susținut autorizarea periculoasei gropi de gunoi Glina în detrimentul sănătății localnicilor semnând documentul pe care îl atasăm prezentului articol.

Afirmațiile eurodeputatului Cătălin Ivan în cadrul Parlamentului European sunt valabile și pentru infractorii de la periculoasa groapă de gunoi Glina și pentru interpușii acestora: „Faptele de corupție nu ar trebui să se prescrie niciodată iar cei care fură din banii publici să știe că nu vor scăpa niciodată. Și peste 10, și peste 15, și peste 25 de ani, dacă aflăm de fapte de corupție, să recuperăm banii proveniți din aceste fapte de corupție, indiferent dacă le-am aflat la a doua sau la a treia generație ”, mai afirmă eurodeputatul în plenul Parlamentului European.

Anexa