Grecia impune noi restricții anti-COVID-19

Foto: digi24.ro

Ieri, Grecia a anunțat noi restricții. Este vorba despre un program pentru barurile, terasele și restaurante din unele dintre cele mai importante destinații turistice care prevede că ele se vor închide pe timpul nopții, ca urmare a creșterii numărului de cazuri noi de COVID-19, potrivit antena3.ro.

Prin urmare, zonele în care restaurantele şi barurile vor fi închise de la miezul nopții până la 7 dimineaţa includ insulele turistice Mykonos, Santorini, Corfu, Rodos şi Creta, a declarat purtătoarea de cuvânt a guvernului Greciei, Aristotelia Peloni, într-o intervenție televizată.

Autoritățile au specificat că această măsura urmează să intre în vigoare începând de marți, 11 august și să se încheie pe 23 august.

De asemenea, autoritățile elene au declarat că persoanele care vin din Belgia, Cehia, Olanda, Spania şi Suedia, cu avionul sau pe cale terestră, trebuie să prezinte un test negativ la Covid-19, efectuat cu 72 de ore înainte de a intra în Grecia.

Alte măsuri au fost impuse și săptămâna trecută, când reprezentanții din sănătate au hotărât să devină obligatoriu purtarea măştii în toate locurile publice închise şi au restrâns – până la 15 august – vizitele la aziluri de bătrâni şi în alte instituţii în care se află persoane vulnerabile. Căsătoriile, botezurile şi înmormântările au fost limitate la adunări de 100 de persoane, iar târgurile au fost anulate.