Gigantul Exxon, acuzat că și-a înșelat clienții pentru problemele de mediu

Foto: wsj.com

Un amplu proces a fost demarat la New York împotriva gigantului petrolier Exxon care este acuzat că și-a înșelat investitorii cu privire la costurile necesare pentru a se conforma cu legislația de mediu.

Potrivit dcnews.ro, cazul este în fruntea numeroaselor procese din ultimul timp împotriva companiilor petroliere și de gaz, cu scopul de a le forța pe acestea să respecte reglementările în vigoare.

Exxon susține că a furnizat informațiile necesare clienților și că acțiunea este motivată politic. Cu toate acestea, va începe procesul ce are ca obiect o acuzație de înșelăciune. Acesta va dura 15 zile.

„Investitorii rezonabili care au evaluat informările furnizate de ExxonMobil au înțeles că riscurile legate de mediu au fost luate în considerare în momentul luării deciziilor de către ExxonMobil, ceea ce era cel mai important pentru ei”, a spus unul dintre reprezentanții Exxon.

De-a lungul timpului, activiștii de mediu au făcut numeroase presiuni asupra companiilor petroliere pentru a încerca să îi convingă pe aceștia să facă publice datele reale în ceea ce privește costurile exploatărilor în conformitate cu prevederile de mediu.

Multe persoane speră că prin noul proces deschis la New York, statele vor încerca să tragă la răspundere companiile petroliere pentru schimbările climatice.