Germania va înfiinţa o echipă operativă specială pentru producţia de vaccinuri

Guvernul german doreşte să creeze o echipă operativă specială pentru a spori investiţiile în producţia de vaccinuri şi pentru a consolida capacitatea de rezervă pentru următoarea pandemie, potrivit Agerpres.

Ministrul sănătăţii german, Jens Spahn a confirmat o informaţie conform căreia noua structură va fi condusă de Christoph Krupp, fostul şef al Agenţiei federale germane pentru valori imobiliare.

Demnitarul german a adăugat că sporirea numărului persoanelor vaccinate anti-COVID-19 şi scăderea numărului de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus în ultimele săptămâni înseamnă că este posibilă ridicarea măsurilor de carantină în Germania.

Totuşi, el a făcut apel la prudenţă, în contextul identificării unei variante mai uşor transmisibile a noului coronavirus.

Numărul noilor cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele şapte zile era vineri dimineaţă de 56,8 la nivel naţional, uşor mai redus decât în ziua precedentă (57,1), potrivit Institutului Robert Koch.