Gabriela Firea nu este de acord cu redeschiderea școlilor după 15 mai

Foto: Facebook Gabriela Firea

Primarul general, Gabriela Firea, și-a exprimat părerea în privința redeschideri școlilor și a grădinițelor după data de 15 mai. Prin intermediul paginii de Facebook, Firea a scris că nu este de acord cu deschiderea școlilor întrucât elevii nu vor putea să respecte măsurile care se vor impune și nici nu vor putea să poarte mască de protecție foarte mult timp, conform hotnews.ro.

Iată mesajul complet al primarului: ”Copii cu masca de protecție la școală mi se pare o imagine dureroasă. Sfâșietoare. Iar pentru elevii din clasele mici, aproape imposibil. Sunt foarte activi, nerăbdători, aleargă, se mișcă…e normal! De aceea sunt copii! Am spus și ieri, și aseară, la TV, că nu văd ca pe o soluție bună redeschiderea grădinițelor și a școlilor după 15 mai. Este, încă, foarte periculos! Virusul e printre noi! Din ce în ce mai agresiv! Copiii, prin natura lor, nu vor putea respecta cu strictele măsurile sanitare și de distanțare socială. Se vor contamina, vor face forme ușoare (Slavă Domnului!) dar vor transmite coronavirusul cadrelor didactice și părinților, bunicilor. Va fi o nenorocire! Vor fi mii de îmbolnăviri. Statistica noastră relativ sub control, pentru că se testează infim, va fi dată peste cap. Atunci să vedem cum va fi gestionată o criză majoră! Ne-a ferit Cerul până acum! Și nu e vorba de statistici! Ci de viața oamenilor! Haideți să nu stricăm tot ce am obținut cu eforturi imense până acum ”.

De asemenea, Firea crede că se pot găsi alte soluții pentru a încheia anul școlar, chiar și pentru cei care se află în an terminal. Ea dorește mai mult un plan mai serios pentru relansarea treptată a economiei.