Gabriela Firea anunță că-l va da în judecată pe Nicușor Dan! Vezi ce a declarat

Foto: digi24.ro

Într-un mesaj pe Facebook, Gabriela Firea, a anunțat că-l va da în judecată pe Nicușor Dan, scrie stiripesurse.ro. Firea susține că Dan ar fi promovat ”fake news” despre ea și oamenii din Primăria Capitalei.

,,Ligia, prietena mea de 25 de ani, consilierul pentru comunicare publică, nu a prins nici episodul de azi al ,,dezvăluirilor” născocite de candidatul – frate cu interlopul Câine. Este tristă! Vrea o recompensă! Așa cum a fost recompensat și consilierul din Primărie, promovat de guvernul PNL ca adjunct al celebrului ministru ,,Grindă”. Despre care candidatul care a blocat 10 ani în procese Podul Ciurel spune că ar fi fost implicat în achiziția Parcului Verdi. Deci, e bun! L-a preluat PNL!

Așa cum am spus, reiterez că după campania bazată doar pe fake-news, ne vom vedea la tribunal! Că tot îi plac procesele! De această dată, va plati pentru elucubrațiile inventate de consultanți și pe care și le-a asumat fără o minimă verificare!

Sunt menționați în așa-zisa mea ,,caracatiță” oameni angajați pe vremea foștilor primari, persoane care nu mai lucrează sau nu au lucrat niciodată în Primărie, rude imaginare etc. Pe principiul calomniază, calomniază că tot rămâne ceva.. Acesta este mărețul proiect pentru noul București! Zero competență! 100% Fals!!”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.