
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa Nicuşor Constantinescu, aflat în Penitenciarul Poarta Albă, a fost reaudiat la DNA Constanţa, în dosarul cu privire la Herghelia Mangalia, potrivit Agerpres.
“Mi s-a interzis de către poliţia politică să mai vorbesc cu presa. Este dictatură, nu mai este democraţie în România”, a afirmat fostul reprezentant al CJ Constanţa.
Întrebat de ziarişti ce acuzaţii i se aduc, el spus că “e acelaşi dosar, abuz în serviciu, poliţia politică SRI – DNA”.
Fostul preşedinte al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost condamnat în mai multe dosare penale instrumentate de procurorii anticorupţie.