Fosta șefă TAROM, audiată patru ore la DNA. Vezi ce a spus când a plecat

După ce a stat patru ore la audieri la DNA, Mădălina Mezei a spus că este rolul instituțiilor să stabilească adevărul.         Foto: realitatea.net

Fosta directoare TAROM,  Mădălina Mezei, a ajuns astăzi în fața procurorilor DNA. Ea a fost audiată timp de patru ore, având calitatea de martor într-un dosar de abuz în serviciu care vizează Ministerul Transporturilor, scrie g4media.ro. Mezei l-a acuzat pe ministrul Răzvan Cuc că i-a cerut să țină mai multe curse TAROM la sol pentru ca deputați și senatori să nu ajungă la votarea moțiunii de cenzură.

„E rolul autorităților să stabilească adevărul. Aș vrea să discut despre valorile mele personale. Eu cred în familie, în carieră și în TAROM. TAROM este a doua mea familie. Domnul Cuc a trecut o linie când a considerat că își poate bate joc de cariera și profesia unui om. Planul meu profesional e de a livra o strategie pentru TAROM pe termen lung, iar eu l-am crezut pe dl Cuc că putea construi așa ceva împreună. În rest nu aș mai vrea să declar nimic. Nu mai spun nimic, am spus tot autorităților, am încredere în instituțiile democrației românești”, a declarat Mădălina Mezei la ieșirea de la DNA.

În altă ordine de idei, Valentin Gvinda, cel desemnat să ocupe postul de director TAROM, a anunțat Consiliul de Administrație al transportatorului aerian că refuză oferta.