Folosirea telefonului la volan va fi sancționată mai aspru. Peste 4.000 de amenzi în Capitală

Foto: ziarulderoman.ro

Folosirea telefonului mobil în timpul conducerii a fost sancționată de către polițiștii din Capitală cu peste 4.100 de amenzi, în primele 6 luni ale anului. Potrivit Mediafax, numărul se află în creștere în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.

Guvernul va discuta astăzi despre proiectul de Ordonanță de Guvern pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Poliția Capitalei a aplicat, în prima jumătate a anului, mai multe amenzi contravenționale pentru șoferii care foloseau telefoanele mobile în timpul condusului. În aceeași perioadă a anului trecut, au fost aplicate 3.700 de sancțiuni pentru același tip de abatere.

„Folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive de tip „mâini libere” se sancționează contravențional cu 2 sau 3 puncte amendă și 2 puncte penalizare, conform Ordonanței de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice republicată și actualizată, 1 punct amendă reprezentând 10% din salariul minim brut pe economie”, au spus reprezentanții Poliției Capitalei.

Noile modificări cu privire la circulația pe drumurile publice, aduc sancțiuni mai mari șoferilor care conduc pe drumurile publice un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai și folosesc dispozitivele mobile. Astfel, aceștia vor primi patru puncte de penalizare. Mai mult, permisul le va fi suspendat 30 de zile pentru încălcarea acestei prevederi dacă este comisă și o altă contravenție.