Focar de coronavirus la o fabrică de confecții din județul Galați

Foto: news.ro

Un nou focar de coronavirus a fost declarat în județul Galați, scrie news.ro. De această dată este vorba despre o fabrică de confecții din localitatea Vânători, unde sunt 21 de cazuri de COVID-19.

Potrivit autorităţilor judeţene, 21 de angajate ale unei fabrici de confecţii din localitatea Vânători au fost confirmate cu COVID-19, fabrica fiind declarată focar de boală. Direcţia de Sănătate Publică urmează să facă ancheta epidemiologică în urma căreia se vor lua măsurile necesare.

În județul Galați au apărut 83 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore. De la debutul pandemiei, în acest județ au fost înregistrate 4.003 cazuri de coronavirus.