23 aprilie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Filmările pentru al cincilea sezon din „The Crown” vor începe în luna iulie

Foto: Imelda Staunton/news.ro

Producţia pentru al cincilea sezon al serialului „The Crown” va începe în luna iulie, în apropiere de Londra,  potrivit Variety.

Acest sezon va  beneficia de o nouă distribuţie – Elizabeth Debicki („Tenet”) va fi prinţesa Diana, Dominic West („Mona Lisa Smile”, „The Affair”) va fi prinţul Charles, Imelda Staunton („Shakespeare in Love”, „Harry Potter and the Order of the Phoenix”) va interpreta rolul reginei Elizabeth, iar Lesley Manville („Phantom Thread”), pe cel al prinţesei Margaret.

În plus, restricţiile apărute  în contextul sanitar în Marea Britanie urmează să fie relaxate începând cu 12 aprilie, iar filmările vor avea loc în conforformitate cu respectarea măsurilor ce vor fi în vigoare la acel moment.

Producţia pentru al patrulea sezon „The Crown” a fost încheiată cu puţin timp înainte ca Regatul Unit să intre în prima carantină, în martie 2020.

Acest serialul a fost lansat de Netflix în  anul 2016 şi urmăreşte  viața familiei  regale pe parcursul mai multor decenii, începând cu finalul anilor 1940. Acţiunea din sezonul al cincilea va  prezenta viața din anii 1990.

Debicki, Staunton şi alţi actori îşi vor relua rolurile în al şaselea sezon, care va fi centrat pe începutul anilor 2000 şi este stabilit să fie şi ultimul al serialului.