Festivalul Untold va avea loc în perioada 5-8 august 2021, la Cluj-Napoca

Foto: news.ro

Vești bune pentru fanii festivalurilor muzicale. Organizatorii Untold au anunţat data ediţiei  de anul viitor a festivalului. Untold va avea loc în perioada 5-8 august, la Cluj-Napoca.

Prin intermediul unui comunicat de presă preluat de news.ro, organizatorii festivalului  au declarat că au început  deja pregătirile pentru ediţia din 2021.

“Anul 2021 vine cu încredere şi optimism de la organizatorii festivalului Untold, care au început pregătirile pentru ediţia cu numărul şase a unuia dintre cele mai mari festivaluri din lume, Untold. În 2021, al şaselea capitol din povestea Untold se va scrie în perioada 5-8 august, la Cluj-Napoca. Ediţia de anul viitor vine cu o nouă poveste magică Untold care se va desfăşura, timp de patru zile şi patru nopţi, alături de cei mai mari artişti din întreaga lume, dar şi alături de cel mai minunat public pe care un festival şi-l poate dori”.

Totodată, ei au mai spus că ediţia de anul viitor a fost gândită pentru a depăşi toate aşteptările şi va fi organizată în cele mai sigure condiţii, ei precizând că încrederea lor vine şi din veştile bune privind existenţa unui vaccin la începutul anului viitor şi din atenţia tot mai mare acordată de specialişti dezvoltării testelor rapide ce vor permite testarea în masă.

Fanii festival sunt încurajați să se înregistreze cu un mesaj optimist, un moment pe care aşteaptă să îl trăiască în 2021, iar apoi să îl distribuie pe reţelele de socializare cu haştagul #lookingforward.

Până acum peste 95% dintre posesorii de abonamente şi bilete pentru ediţia din 2020 şi-au transformat biletele şi abonamentele în varianta anytime Pass, care le asigură accesul, la alegere, la una dintre următoarele trei ediţii Untold.

Organizatorii evenimentului muzical au  mai specficat că cei care nu au achiziţionat încă bilete pentru Untold 2021 sunt aşteptaţi să se înregistreze începând de ieri pe untold.com pentru a afla primii ultimele noutăţi despre ediţia cu numărul VI, inclusiv momentul când va fi pusă în vânzare o nouă serie de bilete şi abonamente.