Festivalul SoNoRo Musikland, în perioada 31 iulie şi 9 august în localități din județul Brașov

Foto: news.ro

Festivalul SoNoRo Musikland aflat la cea de-a doua ediție  va prezenta prin intermediul muzicii tradiţiile şi patrimoniul arhitectural al regiunii transilvănene dominată de cultura săsească. Acesta va avea loc în perioada 31 iulie şi 9 august în mai multe localităţi din judeţul Braşov, unde vor susţine concerte 13 muzicieni din şapte ţări, potrivit news.ro.

Mai exact, iubitorii de festivaluri vor putea descoperi mai multe locuri deosebite, întrucât evenimentele vor avea loc în Meşendorf, Hoghilag, Prod, Viscri, Cârţa, Râşnov, Măgura şi Braşov.

Cea de-a doua ediţie a festivalului SoNoRo Musikland începe vineri, 31 iulie,  cu două concerte programate în Meşendorf.

La primele concerte, în program sunt prevăzute concerte cuprinde lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart, Georg Walter Huber, Enrique Granados şi Antonín Dvořák în interpretarea muzicienilor Alexander Sitkovetsky (vioară), Valentin Şerban (vioară), Răzvan Popovici (violă), Leo Schmidt (violoncel), Radu Nagy (violoncel), Miruna Nagy (harpă), Ionuţ Ştefănescu (flaut).

Oraganizatorii au specificat că accesul la concerte este gratuit, dar se va face pe bază de invitaţie sau rezervare, în limita locurilor disponibile. Mai multe detalii se găsesc pe musikland.sonoro.ro.