Femeie atacată de un porc mistreţ în localitatea Prundu. Vezi detalii

Foto: Agerpres

O femeie, în vârstă de aproximativ 42 de ani, din localitatea Prundu, judeţul Giurgiu, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a fost atacată de un porc mistreţ pe raza localităţii, potrivit Agerpres.

Mai mult, se pare că populaţia din zonă a fost avertizată de existența animalului printr-un mesaj Ro-Alert, pentru evitarea producerii altor incidente.

“În această dimineaţă (joi dimineaţa n.r.), un apel la 112 anunţa că o persoană de sex feminin a fost atacată şi lovită de un porc mistreţ pe raza localităţii Prundu”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu, Florin Neguţ.

Din spusele martorilor, atacul a avut loc chiar în localitate, într-o curte părăsită, iar jandarmii s-au mobilizat pentru prinderea porcului mistreţ.