Fântânile de la Piaţa Unirii, recunoscute ca record mondial

Foto: hotnews.ro

Fântânile Urbane de la Piaţa Unirii din Bucureşti au fost recunoscute și omologate de World Record Academy drept ”Cel mai lung şir de fântâni coregrafice sincronizate din lume”.

Recunoașterea internațională vine la un an de la lansarea spectacolului de apă, muzică şi lumini ”Simfonia Apei”. Acesta are loc în fiecare sfârșit de săptămână în centrul Capitalei. Potrivit Agerpres, până la această dată, au avut loc 70 de show-uri “Simfonia Apei”, la care au asistat peste 219.000 de oameni.

Fântânile reprezintă unul dintre cele mai lungi astfel de sisteme din lume (1,4 km), cu o suprafaţă a apei de 16.200 metri, unic prin modul de dispunere în centrul Capitalei. Din echipa de proiect au făcut parte companii renumite la nivel internaţional, arhitecţi, muzeografi și specialişti în divertisment cu apă şi design audio-video.

Pentru reabilitarea fântânilor au fost utilizate echipamente si s-a implementat tehnologie de ultimă generaţie în materie de divertisment cu apă, unele elemente fiind unice în Europa, precum “High Speed Vario Master’ – un grup de jeturi de apă care se mişcă rapid şi transformă într-o clipă forma originală de jet vertical într-un caliciu de apă.

În cadrul ediţiei “Simfonia Apei” din acest an, tema spectacolelor este cea a valorilor româneşti, care sunt celebrate cu show-uri inedite. Spectacolele durează aproximativ 45 de minute, iar accesul este gratuit.