28 iulie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Facebook a lansat, simultan, două produse audio

Foto: news.ro

 

Facebook a anunțat că a lansat în aceeaşi zi atât clona de Clubhouse, cât şi platforma de podcast-uri.

Live Audio Rooms, produsul Facebook  care a fost inspirat  de  Clubhouse, a fost lansat în Statele Unite, unde este disponibil personalităţilor şi în cadrul anumitor grupuri de discuţii.

De fapt, discuţiile pot fi organizate doar prin intermediul aplicaţiei Facebook de iOS,  dar utilizatorii pot participa la acestea şi de pe Android. Până la 50 de persoane pot vorbi în acelaşi timp.  În plus, Facebook nu limitează numărul ascultătorilor, vizând clar Clubhouse, care impune astfel de limite.

Aceste noi  opțiuni au în vedere faptul că  pot fi organizare discuţii atât publice, cât şi private. Discuţiile private nu vor fi disponibile decât în cadrul grupului care le-a găzduit, în vreme ce discuţiile publice pot fi partajate şi în afara grupului.

Nu lipsesc unele funcţii deja standard pentru această categorie de aplicaţii, precum notificări privind prietenii care aderează la o discuţie sau butonul care trebuie apăsat când un participant doreşte să vorbească.

Totodată, Facebook şi-a lansat secţiunea de podcast-uri. Acestea pot fi ascultate, prin intermediului unui player dedicat, inclusiv cu ecranul oprit.

Este important de meționat faptul că, podcast-urile vor putea fi găsite atât în newsfeed-ul dedicat, cât şi direct în paginile creatorilor. Pentru limba engleză, în viitorul apropiat, va exista şi o funcţie de subtitrare automată.

Facebook nu a spun nimic de extinderea disponibilităţii acestor produse în afara Statelor Unite, însă, după istoricul companiei, aceasta poate o chestiune de luni sau chiar mai bine de un an.