Expoziţie dedicată împlinirii a 162 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, la Biblioteca Academiei

 

Foto: news.ro

„Vreme trece, vreme vine” este o  expoziţie documentară care va fi  dedicată împlinirii a 162 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu şi celebrării Zilei Culturii Naţionale. Ea va fi deschisă la Biblioteca Academiei în perioada 15 – 29 ianuarie, potrivit unui comunicat news.ro.

În cadrul ei va fi expusă integrala „Manuscrisele Mihai Eminescu“, ediţie facsimilată în 38 de volume, alături de care se vor afla manuscrisul 2262 conţinând „Legenda Luceafărului“, ediţii ilustrate din opera eminesciană, materiale şi documente de arhivă, corespondenţă, acte oficiale aflate în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române şi în colecţiile Arhivelor Naţionale ale României. Pe simeză, Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei panotează peste 30 de desene în cărbune realizate de graficianul polonez Leonard Salmen, pasionat ilustrator al operei poetice eminesciene.

Expoziţia al cărei curator este Gabriela Dumitrescu  va pune în prim plan actualitatea operei eminesciene în contextul cultural al secolului XXI.

Este stabilit ca vernisajul va avea loc în Sala „Theodor Pallady“, începând cu ora 11:00. Vor susţine alocuţiuni acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române şi director general al Bibliotecii Academiei, prof. univ. Ioan Cristescu, director al Muzeului Naţional al Literaturii Române. Academicianul Eugen Simion, preşedintele Secţiei de Literatură şi Filologie a Academiei Române, va transmite un mesaj înregistrat.

Expoziţia va rămâne deschisă în perioada 15-29 ianuarie şi se va putea vizita de luni până vineri, între orele 10:00 şi 14:00, cu programare la adresa directie@biblacad.ro sau la telefon 0212125856.

Ziua Culturii Naţionale care a ajuns la a 11-a ediţie este celebrată în fiecare an la aniversarea poetului Mihai Eminescu. Ea este o sărbătoare cu statut naţional iniţiată de Academia Română în anul 2010.