Există două Gioconde ale aceluiași Leonardo da Vinci? Vezi unde este celălalt tablou

Foto: digi24.ro

Gioconda, opera lui Leonardo da Vinci aflată în prezent la muzeul Luvru din Paris, ar putea avea o soră geamănă, mai exact așa-numita „Mona Lisa din Isleworth”. Potrivit digi24.ro care a preluat din CNN, tabloul înfățișează un portret aproape identic cu cel al Giocondei, iar în prezent se află în mijlocul unei ample dispute juridice.

Atât Mona Lisa de la Luvru, cât și cea din Isleworth împărtășesc același păr negru și zâmbet plin de mister. Deși unii experți susțin că e doar o copie, mai mulți istorici de artă cred că misteriosul tablou reprezintă o versiune timpurie și nefinisată a Giocondei, sub semnătura aceluiași Leonardo da Vinci.

Foto: twitter.com

Misterioasa pictură s-a aflat, timp de mai bine de 50 de ani, într-un seif elvețian. În anul 2008, a fost achiziționată de un consorțiu anonim, astfel tabloul a fost prezentat în diverse expoziții private.

În luna iunie 2019, „Mona Lisa din Isleworth”  a fost prezentată publicului larg, pentru prima oară în acest secol, în cadrul unei expoziții organizate în Florența. La această ultimă expoziție, o persoană, rămasă anonimă, a revendicat un sfert din drepturile de proprietate asupra tabloului.

În cazul în care se va demonstra că și „Mona Lisa din Islerworth” este opera lui Leonardo da Vinci, proprietarii tabloului au multe motive să spere la un nou preț record. Asta, evident, după ce disputa legată de drepturile de proprietate va fi lămurit în justiție.