Erori Ro-Alert! IGSU: Testele vor continua până marți

Foto: news.ro

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunțat semnalarea unor erori la transmiterea mesajelor de avertizare prin Ro-Alert. Mesajele au fost testate în această perioadă la nivel național.

Potrivit news.ro, mesajele au fost primite de mai multe ori sau textul conținea litere în plus. Din aceste motive, IGSU va prelungi perioada de testare în condițiile în care erorile vor persista. Perioada alocată testelor este până la 30 iulie. Oamenii sunt rugaţi să nu sune la 112 pentru a semnala eventuale deficienţe ale Sistemului Ro-Alert.

“Suntem conştienţi de disconfortul creat şi ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri, însă derularea acestor teste este obligatorie având în vedere scopul pentru care a fost conceput Sistemul de avertizare Ro-Alert! Dezactivarea opţiuni de primire a mesajelor pe terminalele mobile nu este recomandată, având în vedere efectele ce pot fi generate asupra vieţii comunităţilor în cazul producerii situaţiilor de urgenţă reale”, spun reprezentanţii IGSU.

IGSU mai precizează că toate aspectele sesizate vor fi analizate de specialişti, urmând ca disfuncţionalităţile să fie remediate în cel mai scurt timp posibil.