Elevii nu vor mai fi admiși la liceu fără media 5 la Evaluarea Națională

Foto: dcnews.ro

Începând cu anul școlar 2019-2020, elevii care nu vor obține nota 5 la Evaluarea Națională nu vor mai avea acces la liceu.

Potrivit unui ordin privind admiterea la liceu, publicat astăzi în Monitorul Oficial, pentru elevii de clasa a VIII-a care nu reușesc să obțină această notă, devine obligatoriu învățământul profesional.

Ordinul arată că media de admitere la liceu se calculează la fel ca până acum: se ia în calcul media de la Evaluarea Națională 2020 (care are o pondere de 80% în media de admitere la liceu) și media generală de absolvire a claselor V-VIII (care are o pondere de 20%).