2 august 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

„După 40 de zile”, de Andrei Gruzsniczki, în competiţia Beijing International Film Festival

Foto: news.ro

 

„După 40 de zile”  care reprezintă al patrulea lungmetraj al lui Andrei Gruzsniczki, a fost inclus în competiţia oficială a celei de-a 11-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Beijing, care va avea loc în perioada 14 – 21 august 2021.

A fost anunțat că filmul va fi prezentat în avanpremieră naţională, în prezenţa echipei, la TIFF, pe 29 iulie, de la 19:30, la Cinema Victoria din Cluj-Napoca şi pe 30 iulie, ora 14:30, la Cinema Arta din Cluj-Napoca.

În plus, pe 14 august, de la 19:30, filmul va putea fi vizionat, tot în avanpremieră, la Iaşi, în cadrul Festivalului „Serilor Filmului Românesc” la Casa de Cultură „Mihai Ursachi”.

Filmul va rula pe marile ecrane din România începând cu data de  20 august, fiind distribuit de AVVA MMIX Studio.

„După 40 de zile” a avut premiera mondială în luna aprilie la a 43-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Moscova.

Lungmetrajul prezintă în prim plan  prietenia dintre Emil, un bătrân care nu crede în spirite, şi Titi. În egală măsură, este o poveste de iubire şi drama unei prietenii. Acţiunea se petrece într-o comună din zona Olteniei. Povestea începe la parastasul de 40 de zile al soţiei lui Emil, Smaranda. Titi, prietenul de o viaţă al lui Emil, pare profund mişcat de moartea ei. Timpul trece, iar Emil realizează că zilele lui Titi par a fi numărate. Se simte responsabil pentru viaţa lui Titi şi vrea să-l resusciteze, parcă împotriva voinţei acestuia. Niciun efort nu ajută. La 40 de zile după moartea ei, Smaranda pare să-l bântuie pe Titi. Este o poveste care vorbeşte, cu nuanţe de umor negru şi mister, despre lupta pe care fiecare trebuie s-o ducă pentru a-l înţelege şi accepta pe celălalt, într-o prietenie sau într-o poveste de iubire.

Distribuţia este alcătuită din Mircea Andreescu, Valer Dellakeza, Gabriel Spahiu, Marian Negrescu, Simona Urs, Ştefan Mirea, Valeriu Bâzu şi Eugen Titu. Producători sunt Andreea Dumitrescu, Oana Bujgoi Giurgiu (co-producător) şi Anamaria Antoci (co-producător).

Gruzsniczki semnează regia şi scenariul. Montajul este realizat de Ioachim Stroe, muzica – de Cristian Lolea, imaginea – de Laurenţiu Răducanu, designul de sunet – de Ioan Filip, sunet priză directă – de Vlad Voinescu, scenografia – de Andreea Popa, Anastasia Ionescu şi Bogdan Bostănaru, machiajul şi coafura – de Sandra Pătrăuceanu, iar costumele – de Mia Conea.

„După 40 de zile” este o producţie AVVA MMIX Studio, în coproducţie cu Hai Hui Entertainment şi Tangaj Production. Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.

Proiectul a fost dezvoltat în cadrul Baltic Event Co-Production Market (Tallinn, 2016), MIA/ Cinema Co-production Market (Rome, 2018) şi Glocal in Progress (San Sebastian, 2019).

Absolvent al Universităţii de Teatru şi Film din Bucureşti în 1994, Andrei Gruzsniczki a fost regizor secund al lui Lucian Pintilie şi a fost implicat în proiectele „Terminus Paradis” şi „Niki Ardelean, colonel în rezervă”.