Duckadam, mesaj direct pentru Dinamo: Trebuie să intre în faliment!

Foto: digisport.ro

Helmut Duckadam, președintele de imagine al echipei FCSB, crede că Dinamo nu mai are scăpare, din cauza problemelor financiare. Fostul mare portar crede că pentru marea rivală a roș-albaștrilor singura soluție de acum este falimentul, scrie digisport.ro. Duckadam mai susține că Dinamo trebuie să urmeze exemplul Rapidului.

”Cu tot respectul pentru cei de acolo, pentru Ionel Dănciulescu, Dinamo trebuie să înceapă de la zero! Trebuie să intre în faliment și să o ia de la capăt, așa cum a fost la Rapid. Să plece din Liga 4, dar fără datorii, cu un buget mai mic, mai ales că n-au stadion, n-au nimic”, a spus Duckadam, la ProX.

Oficialul echipei FCSB nu crede că implicarea fanilor lui Dinamo poate reprezenta o soluție pentru viitor. ,,Ce fac suporterii acum este de apreciat. Și fanii, dar și Dănciulescu, cel care încearcă să facă și el rost de bani, dar este o cârpeală. Pe termen mediu nu au nicio perspectivă”, a mai spus Duckadam.