Duckadam a dezvăluit cum a ajuns la Steaua! Vezi detalii

Foto: telekomsport.ro

Helmuth Duckadam a scris istorie la Steaua. Venit în anul 1982 la gruparea roş-albastră, fostul portar a cucerit două titluri, o Cupă a României şi, cel mai important trofeu, Cupa Campionilor Europeni  în 1986, după finala de la Sevilla, scrie telekomsport.ro.

Duckadam a povestit cum s-a transferat la Steaua. “Când am venit la Steaua, era Ion Alecsandrescu preşedinte. M-am întâlnit prima dată cu el la Arad, chiar în faţa stadionului. M-a întrebat dacă vreau să merg la Steaua, mi-a zis că o să mă ajute şi pe mine cu 30 de mii de lei ca să mă mut, dar nu am văzut banii în veci, nu am văzut niciun leu de la Steaua.

Ne-au cazat la Hotelul Haiducului, unde erau apartamente, un dormitor, sufragerie, baie, dar fără bucătărie. Şi practic toţi jucătorii care au venit în perioada aia din ţară, cum au fost şi Tătăran, şi Laurenţiu, şi Piţurcă, Bumbescu, toţi stăteam acolo la început. Nu a fost grea acomodarea, pentru că eram foarte mulţi jucători din toate colţurile României şi ne-am împrietenit repede.

La Arad câştigam foarte puţini bani. La UTA, noi aveam salariu de 1.400, 1.500 de lei, cele mai mici salarii, eram practic în industria uşoară unde nu erau salarii. Când aflam salariile celor de la Jiul Petroşani, care lucrau sau erau angajaţi în mină, ne speriam, aveau de 3-4 ori cât noi.

A fost greu cu banii, iar joia aveam un mare avantaj, era joia tineretului, când puteam cumpăra câte două kilograme de carne, deci joia mâncam grătar, era la ordinea zilei. Când am ajuns la Steaua, antrenor a fost domnul profesor Constantin şi Cernăianu. 

Debutul la Steaua a fost la Rădăuţi, în Cupa României, pe un teren îngheţat, am reuşit să câştigăm foarte greu, cu 1-0. Am făcut o partidă bună după o noapte nedormită. Era atât de frig la hotelul Armatei că stăteam cu şubele pe noi şi mai trăgeam şi câte o ţigară ca să ne încălzim, aşa de frig era acolo” , a declarat Helmuth Duckadam la Telekom Sport.