16 iunie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Două trenuri s-au ciocnit în sudul Pakistanului. Zeci de oameni au murit

Foto: Twitter

Cel puţin 30 de oameni au murit şi zeci au fost răniţi, în urma coliziunii a două trenuri în sudul Pakistanului, relatează BBC, preluat de news.ro.

Oficialii au spus că un tren a deraiat, iar un altul l-a lovit în provincia Sindh. Răniţii au fost duşi la spitalele din apropiere, iar unii dintre ei sunt în stare critică.

Potrivit declaraţiilor unui oficial din districtul Ghotki, 8 vagoane au fost distruse, iar echipele de salvare întâmpină dificultăţi în misiunea de a scoate pasagerii prinşi în acestea.

Nu este clar ce a făcut ca trenul să deraieze.

Accidentul a avut loc în această dimineață, când expresul Millat, care venea din Karachi, a deraiat. Expresul Sir Syed, care circula dinspre Rawalpindi, l-a lovit şi l-a răsturnat.