26 iunie 2022

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Directorul STB a subliniat necesitatea dezvoltării transportului public

Foto: Agerpres

Directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti (STB) SA, Adrian Criţsusține necesitatea dezvoltării transportului public, pentru că reprezintă “cheia viitorului”.

Joi, în cadrul unei dezbateri  pe tema regenerării urbane, el a spus că STB trebuie să regândească ceea ce omologii lor din vest deja au aplicat. “E adevărat, avem un oraş cu o densitate foarte mare de locuitori, cu infrastructură foarte densă. Dacă luam comparativ cu ceea ce se întâmplă în marile metropole din Europa, cred că e una dintre cele mai dense reţele de transport”, a punctat Adrian Criţ.

Potrivit acestuia, nevoia de transport în zona periferică nu e aceeaşi cu cea din centrul oraşului, de aceea STB trebuie să se axeze pe dezvoltarea terminalelor multimodale.

“Parcările mari nu au ce căuta în centrul oraşului, transportul public trebuie să fie cel favorizat, iar noi trebuie să ne ducem spre periferie şi să aducem tot ceea ce înseamnă nevoie de transport spre centru. Transportul public trebuie să fie mai dens înspre centru, că asta e nevoia”, a atras atenţia Adrian Criţ, potrivit unui comunicat Agerpres.

De asemenea, el a  a mai scos în evidență faptul că locuitorii Capitalei trebuie să beneficieze de un aer curat şi mobilitate. Adrian Criţ a opinat că trebuie sa existe un sistem prin care ceea ce s-a gândit în urmă cu mai bine de 100 de ani referitor la transportul public în Capitală să fie dus mai departe.

“Pot spune că dacă punctele de lucru actuale ale STB, depourile, autobazele au fost gândite ca şi infrastructură pentru un număr de circa 35.000 de angajaţi, iar în momentul de faţă sunt circa 8.000 de angajaţi, luând în considerare digitalizarea, performanţele mai bune ale vehiculelor, viteza de circulaţie, investiţiile majore în tot ceea ce înseamnă infrastructrură şi material rulant, poate ne gândim împreună cum integrăm un oraş cu ceea ce deţine Municipalitatea în momentul de faţă şi e vorba aici despre depouri administrate de STB, pentru că depourile şi autobazele, luând în considerate modele urbane din zona Germaniei, de exemplu, pot fi uşor integrate şi date şi spre folosinţa publicului, poate utilizate şi ca model de muzeu al transportului, muzeu viu, poate integrând şi spaţii de joacă, zonă cu piaţete, cu amfiteatre”, a afirmat Adrian Criţ.

În altă ordine de idei, el a anunţat că s-a reluat procedura pentru achiziţionarea a 100 de autobuze electrice. “Avem în momentul de faţă DALI-urile pentru modernizarea a 50,2 kilometri de cale dublă de rulare. Nu există aşa ceva, nu putem atrage finanţare externă pentru modernizarea liniei de tramvai. De asemenea, au început să vina tramvaiele noi. Vorbim despre transportul de suprafaţă de mare capacitate, transport ecologic şi care aduce beneficii imense şi ca şi accesibilitate utilizatorilor. Vorbim şi de achiziţii de autobuze electrice. Astăzi s-a reluat procedura pentru cele 100 de autobuze electrice. Astăzi a apărut pe SICAP anunţul. Sper ca de data aceasta să fie atribuite (…) pentru că noi trebuie să scăpăm de vehicule Diesel”, a mai adăugat Adrian Criţ.

Print Friendly, PDF & Email