13 august 2022

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

David Fincher pregătește un serial documentar surpriză

Foto: News.ro

David Fincher, cineast care a semnat producțiile „Fight Club”, „Zodiac” şi „Mank”, a încheiat un parteneriat cu Netflix şi va lansa în  luna noiembrie „Voir”, un serial documentar de eseuri vizuale despre cinema.

Cineastul, care până acum  a fost de trei ori nominalizat la Oscar – pentru „The Curious Case of Benjamin Button”, „The Social Network” şi „Mank” -, este producător executiv al „Voir”, regizat de David Prior, însă nu a dezvăluit până acum  mai multe detalii despre acest serial.

Proiectul este scris de Drew McWeeny. Serialul cuprinde eseuri de 10 – 30 de minute despre „ceva ce ne intrigă sau ne supără ori care are de-a face cu legătura noastră cu filmele”.

De asemenea, este programat ca serialul  „Voir” să aibe  premiera pe 13 noiembrie la AFI Fest din Los Angeles, înainte de a fi disponibil pe platforma de streaming, dată ce nu a fost deocamdată anunţată.

Fincher, cunoscut şi pentru „Se7en”, „The Game” şi „Gone Girl”, dar şi ca regizor al videoclipului melodiei „Vogue” a Madonnei, a semnat un contract de patru ani cu Netflix, după ce a lucrat pentru serviciul de streaming la „House of Cards” şi „Mindhunter”.

Print Friendly, PDF & Email