16 iunie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Daniel Băluţă: În Sectorul 4 avem cea mai extinsă reţea de puncte de încărcare electrică

Foto: Agerpres

A fost anunțat faptul că Sectorul 4 posedă  cea mai extinsă reţea de puncte de încărcare pentru maşinile electrice, “în toate zonele majore ale sectorului”, a declarat vineri primarul Daniel Băluţă.

“În Sectorul 4 avem cea mai extinsă reţea de puncte de încărcare electrică, în toate zonele majore ale Sectorului 4 avem astfel de puncte. Sunt 35 de prize distribuite uniform la nivelul sectorului, astfel încât în fiecare cartier avem această posibilitate. Prin programul de regenerare urbană pe care l-am lansat acest concept va fi extins, astfel încât să avem o infrastructură la nivelul fiecărei străzi, fiecărui cvartal de blocuri şi acolo unde vor apărea din ce în ce mai multe maşini electrice să putem să punem astfel de prize”, a spus Băluţă, la sediul central al PSD, potrivit Agerpres.

În același timp, edilul a mai adăugat că foloseşte pentru activitatea sa cotidiană o maşină hibrid şi una electrică.

“La primărie am început să substituim maşinile, pe de o parte cu maşini electrice, pe de altă parte, inclusiv pentru Poliţia locală, am luat trotinete electrice. Astăzi este amuzant (folosirea de trotinete electrice de către Poliţia locală – n.r.), probabil că într-un timp foarte scurt va fi o normalitate din acest punct de vedere. E adevărat că iniţial sunt privite cu reticenţă, însă din aproape în aproape toate aceste lucruri vor intra într-o normalitate, pentru că ăsta este punctul în care cu toţii vrem să ajungem”, a afirmat Băluţă.

PSD a organizat vineri evenimentul “Adevărata Vineri verde”, în cadrul căruia mii de membri şi simpatizanţi ai PSD, din toată ţara, vor merge la serviciu sau îşi vor duce copiii la şcoală folosind mijloace nepoluante sau transportul în comun.