Dăncilă nu va demisiona dacă va trece moțiunea de cenzură

Viorica Dăncilă a anunțat că nu va demisiona din funcția de premier dacă moțiunea de cenzură va trece de votul din Parlamentul României. Dăncilă a mai spus că-i va cere președintelui Iohannis să propună un premier înainte de alegerile prezindențiale din 10 noiembrie. Foto: captură Adevărul Live

Premierul Viorica Dăncilă a spus ce va face dacă moțiunea de cenzură împotriva guvernului condus de ea va avea succes. Dăncilă a precizat că nu va demisiona  dar îi va cere președintelui Klaus Iohannis să propună un nou premier înainte de alegerile prezidențiale.

”Nu! Nu voi demisiona pentru că sunt un om responsabil, dar îi voi solicita președintelui României să facă cât mai repede pentru un nou premier, dacă nu ține doar la calcule electorale. Dacă domnia sa este responsabil și vrea să schimbe acest Guvern eșuat, trebuie să facă o nouă nominalizare înainte de alegerile prezidențiale. Voi rămâne în continuare candidatul PSD la prezidențiale, ne vom bate alături de colegii mei din opoziție și vom urmări cu mare atenție Guvernul, vom taxa toate erorile Guvernului. Dacă ajungem în opoziție eu cred că PSD se va reuni și mai mult în jurul meu. Dacă vă uitați în istoria PSD, niciodată nu a fost acceptat un candidat din afara partidului, doar candidatul poate mobiliza organizațiile”, a spus Viorica Dăncilă la Adevărul Live.

Moțiunea de cenzură împotriva guvernului condus de Viorica Dăncilă va fi votată joi în Parlamentul României.