Dăncilă a venit cu remanierea, dar așteaptă răspunsul lui Iohannis

Viorica Dăncilă a anunțat propunerile PSD în urma remanierii Guvernului. Foto: digifm.ro

Viorica Dăncilă a anunțat zilele trecute cei trei ministri propuși în urma ședinței CEX a PSD. Astfel, Ramona Mănescu este propunerea pentru Ministerul de Externe, Nicolae Moga pentru Ministerul de Interne și Mihai Fifor pentru funcția de vicepremier pe Parteneriate Strategice. Cât despre postul de vicepremier pe probleme economice, interimatul se încheie la jumătatea lunii august. Dar să vedem cine sunt cele trei nume anunțate de Dăncilă.

Nicolae Moga este propunerea PSD pentru Ministerul de Interne. Foto: g4media.ro

Inginer de profesie, Nicolae Moga a intrat în politică în anul 2003, când a devenit membru PSD. A înființat o televiziune locală, pe care a condus-o între 1996 și 2000. A fost numit imediat subprefect la Constanța, iar în 2008 și-a început cariera de senator, neîntreruptă până acum. A fost pe rând vicepreședinte al Comisiei de Apărare, vicepreședinte al Senatului, chestor și membru al Comisiei pentru legile justiției. În prezent, este din nou vicepreședinte al camerei superioare a Parlamentului.

Ramona Mănescu a fost propusă pentru a conduce Ministerul de Externe, în locul lui Teodor Meleșcanu.          Foto: g4media.ro

La Ministerul de Externe este propusă Ramona Mănescu, din partea ALDE. Ea s-a alăturat formațiunii lui Călin Popescu Tăriceanu în anul 2017. A mai ocupat, în trecut, funcția de ministru al Transporturilor, în guvernarea Victor Ponta.

Nicolae Moga a fost propus la Ministerul de Interne în locul lui Carmen Dan, în timp ce Ramona Mănescu a fost propusă la Externe în locul lui Teodor Meleșcanu.

Mihai Fifor este cel mai important nume dintre cele trei propuneri PSD. Foto: news.ro

Dintre toate cele trei propuneri, cel mai important nume este cel al lui Mihai Fifor, propus pentru funcția de vicepremier pe Parteneriate Strategice. Acesta este senator PSD și ocupă în partid funcția de secretar general. Fifor a fost ministrul Apărării, dar și premier interimar la începutul anului trecut. În luna iunie, el a anunțat într-un mesaj pe Facebook că ia în calcul să candideze la alegerile prezidențiale. Zilele trecute, Fifor a precizat că pe 23 iulie se va întruni Comitetul Executiv Naţional al PSD,  în cadrul căruia ar trebui decis candidatul pentru alegerile prezidenţiale din partea partidului. Fifor a adăugat  că nu exclude niciun fel de alianţă cu alte partide şi că nu-şi doreşte ca ALDE să iasă de la guvernare.

Cât despre aceste trei propuneri, Viorica Dăncilă a spus că nu a primit încă un răspuns de la Klaus Iohannis , dar că nu vede de ce preşedintele  le-ar respinge.