23 aprilie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Cum se va face vaccinarea în cabinetele medicilor de familie

Foto: gov.ro

Coordonatorul campaniei de vaccinare în România, Valeriu Gheorghiță, a anunțat  în cadrul unei conferințe de presă, că au fost hotărâte procedurile privind vaccinarea împotriva Covid-19 în cabinetele medicilor de familie. Programările se realizează pe listele deschise de fiecare doctor în cabinete, iar acesta își va stabili programul de imunizare în afara orelor de lucru, potrivit  unui comunicat digi24.ro.

Până acum doar 3028 de medici vor să vaccineze dintr-un total 10940, adică aproximativ 30%, a anunțat Gheorghiță.

“Doar 30% din medicii de familie s-au înscris pentru a-și vaccina anti-COVID pacienții, ceea ce este mai puțin decât ne așteptam”, a precizat Valeriu Gheorghiță. Acesta a spus că miercuri  va debuta proiectul pilot din județul Timiș pentru vaccinare cu 50 de medici de familie.

Vaccinarea în cabinetele medicilor de familie se va face cu doze care pot fi ținute la frigider, respectiv cu serurile de la  AstraZeneca și Johnson&Johnson, în funcție de cantitatea pe care țara noastră ar putea să o primească în perioada următoare. Este stabilit ca fiecare medic  să își realizeze liste de programări și va decide programul de vaccinare  în afara orelor obișnuite de lucru.

Până acum , 2.132.024 de români s-au imunizat, dintre care peste 1.220.000 de persoane cu ambele doze, a mai precizat Valeriu Gheorghiță.

“Peste 400.000 de persoane aflate pe listele de așteptare au primit notificare pentru a se programa la vaccinare, iar peste 290.000 s-au programat. Randamentul este de peste 70% pentru programările la toate cele 3 vaccinuri. (…) 148.000 de angajați din învățământ au fost vaccinați – procentul se apropie de 45% din totalul angajaților din domeniu”, a mai spus coordonatorul campaniei de vaccinare.