Criză pentru agricultorii din Oltenia. Vezi ce s-a întâmplat

Foto: hotnews.ro

Agricultura din Oltenia se află în pericol din cauza rezervei mici de apă din sol. Fermierii spun că situația poate deveni extrem de gravă dacă în următoarele zece zile nu plouă şi nu ninge, deoarece plantele nu sunt protejate de îngheţ și nu au apă, potrivit hotnews.ro.

Conform datelor reprezentanţilor Centrului Meteorologic Regional Craiova, în Oltenia nu a mai plouat din luna noiembrie, astfel că deficitul de apă din sol este de aproximativ 50%.

Se pare că o astfel de situaţie nu s-a mai înregistrat de mai bine de un deceniu, iar plantele sunt în pericol.

„Din noiembrie nu mai avem strop de apă, este o secetă prelungită, iar lipsa de apă face ca rezerva din sol să fie foarte mică, din cauza consumului normal al plantelor. Am mai avut situaţii asemănătoare, dar ca acum…cu o secetă aşa prelungită în perioada asta, nu ne-am mai confruntat de peste 10 ani. Deocamdată plantele nu sunt afectate, dar curând, fără precipitaţii, s-ar putea pierde cantităţi însemnate la hectar, lucru care ar duce la producţii foarte mult diminuate”, a spus Victor Vătămanu, agrometeorolog la Centrul Regional de Meteorologie Craiova.

Fermierii sunt îngrijoraţi şi spun că, deşi încă nu s-au uscat, plantele nu vor rezista din cauza diferenţelor mari de temperatură și cea mai afectată este rapiţa.

Victor Vătămanu a mai spus că ninsorile ar putea ajunge în Oltenia abia în cea de-a doua parte a lunii ianuarie. Până atunci, ar mai putea exista doar fulguieli.