Coronavirus în România: Rată uriașă de îmbolnăvire. Peste 30% dintre testele efectuate în 24 de ore sunt pozitive

 

Grupul de Comunicare Strategică a făcut public ultimul raport privind evoluția infectărilor COVID-19 în România. Se pare că în ultimele 24 de ore au fost confirmate 2.466 de cazuri noi de COVID-19, din doar 8.040 de teste. Totodată, au fost raportate 59 de decese, în timp ce la Terapie Intensivă sunt 757 de pacienți internați cu COVID-19.

Până azi, 19 octombrie, în România, au fost confirmate 182.854 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. De asemenea, 132.082 de pacienți au fost declarați vindecați.

Ca urmare a testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.466 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În mod distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 322 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până acum, 5.931 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În ultimele 24 de ore, au fost raportate 59 de decese  din  care 26 bărbați și 33 femei. Ei au fost  pacienți infectați cu noul coronavirus, ce se aflau internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București. Se știe că  toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În prezent, în cadrul unităților sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.296. Dintre acestea, 757 sunt se află la terapie intensivă.

Până la această dată, la nivel țării, autoritățile au prelucrat 2.860.226 de teste. Dintre acestea, 8.040 au fost realizate în ultimele 24 de ore,  din care 5.681 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.359 la cerere.