16 iunie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Coronavirus în România: Doar 89 de cazuri noi de COVID-19, în ultimele 24 de ore. Au fost făcute peste 10.000 de teste

Foto: Profimedia Images

Grupul de Comunicare Strategică a făcut public cel mai recent raport privind infecțiile COVID-19 în România. Potrivit acestuia, în ultimele 24 de ore au fost raportate 89 de cazuri noi de COVID-19, din 10.072 de teste efectuate. Alte 63 de decese au fost raportate de autorități, din care 6 sunt din ultimele luni. La ATI sunt acum  315 pacienți COVID-19.

Până  la această dată, în  România, au fost confirmate 1.078.952 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19) și 1.043.171 de pacienți au fost declarați vindecați.

După realizarea testelor  la nivel național, comparativ cu ultima raportare, au fost înregistrate 89 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În acest moment, coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. În prezent, toate localitățile sunt  în scenariul verde cu o rată mai mică de infectare.

Până astăzi, 30.878 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În  ultimele 24 de ore, au fost raportate de către INSP 63 de decese (39 bărbați și 24 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Constanța, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Vâlcea și Municipiul București. S-a constatat că 59 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În prezent, în  cadrul unităților sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.671. Dintre acestea, 315 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel țării, au fost prelucrate 8.005.353 de teste RT-PCR și 1.223.693 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.951 de teste RT-PCR (2.878 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.073 la cerere) și 5.121 de teste rapide antigenice.