24 septembrie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Coronavirus în România: Cel mai mare număr de cazuri noi de COVID-19 din ultimele luni

FOTO: Profimedia Images

Grupul de Comunicare Strategică a făcut public cel mai recent raport privind infecțiile COVID-19 în România. Potrivit acestui document în  ultimele 24 de ore au fost 371 de cazuri noi de COVID-19, în creștere față de ziua precedentă și un nou record al utlimelor luni. Alte trei decese au fost raportate de autorități la persoane infectate cu coronavirus. La ATI sunt 98 de pacienți.

Până acum, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.086.109 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19) și 1.049.156 de pacienți au fost declarați vindecați.

După efectuarea testelor la nivel național, comparativ cu ultima raportare, au fost înregistrate 371 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 34.334 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.În intervalul 11.08.2021 (10:00) – 12.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 3 decese (1 bărbat și 2 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din Argeș, Constanța și Vaslui.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani și 1 la categoria de vârstă peste 80 ani.

 S-a constatat că 2 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Totodată, nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință.

În prezent, în cadrul unităților sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 751. Dintre acestea, 98 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.843.697 de teste RT-PCR și 2.017.447 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.767 de teste RT-PCR (5.320 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.447 la cerere) și 15.036 de teste rapide antigenice.