11 aprilie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Coronavirus în România: A crescut numărul pacienților internați la ATI

Foto: Profimedia Images

Grupul de Comunicare Strategică a făcut public cel mai recent raport privind infecțiile COVID-19 în România. Potrivit acestuia, în ultimele 24 de ore, au fost confirmate 2.096 de cazuri noi de COVID-19, după efectuarea a  11.593 de teste, PCR și teste rapide. Rata de infectare este 18%. Alți 53 de români au murit după ce s-au infectat cu coronavirus. Crește numărul pacienților COVID internați la ATI și ajunge la 1.022. Un nou județ intră în scenariul roșu. După Timiș și Maramureș, și județul Cluj are o rată de infectare mai mare de 3 la mie.

Până la această dată, în România, au fost confirmate 804.090 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19) și 741.471 de pacienți au fost declarați vindecați.

După efectuarea testelor la nivel național, comparativ cu ultima raportare, au fost înregistrate 2.096 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 20.403 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În ultimele 24 de ore, au fost raportate 53 de decese  din care 29 bărbați și 24 femei. Ei au fost  pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Ilfov și București. S-a constatat că 47 dintre decesele înregistrate aparțin unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În  prezent, în cadrul unităților sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.334. Dintre acestea, secția de terapie intensivă se află 1.022  de pacienți.

Până la această dată, la nivel țării, au fost prelucrate 6.029.263 de teste RT-PCR și 305.637 de teste rapide  de tip antigen. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.616 teste RT-PCR (4.431 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.185 la cerere) și 4.977 de teste rapide.

Lasă un răspuns