2 august 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Consiliul Local Sector 1 a adoptat o hotărâre privind ridicarea maşinilor parcate neregulamentar

Foto: Agerpres

Miercuri, 14 iulie, Consiliul Local Sector 1 a adoptat un proiect de hotărâre privind ridicarea maşinilor parcate neregulamentar pe domeniul public.

Potrivit unui comunicat al autorităţii locale, preluat de Agerpres, regulamentul privind ridicarea, transportul, depozitarea şi restituirea vehiculelor staţionate neregulamentar pe domeniul public sau în alte locuri decât drumul public (zone pietonale, spaţii verzi, scuaruri, parcări publice de reşedinţă) aprobat prin această hotărâre va intra în vigoare de la 1 octombrie.

Prin urmare vehiculele staţionate neregulamentar pe domeniul public (zone pietonale, spaţii verzi, scuaruri, parcări publice de reşedinţă, trotuare, treceri de pietoni etc) şi cele staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice care obturează accesul şi/sau vizibilitatea celorlalţi participanţi la trafic sunt supuse ridicării, transportului şi depozitării lor în spaţiul special amenajat, până la restituirea acestora proprietarilor/deţinătorilor legali.

Aceluiaşi regulament i se supun şi vehiculele care blochează accesul auto către curţi, garaje sau alte proprietăţi private sau cele care sunt staţionate pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoanele cu handicap ori încărcării autovehiculelor electrice. Regulamentul devine aplicabil când conducătorii vehiculelor nu respectă indicatoarele şi/sau marcajele specifice parcării publice şi a tuturor indicatoarelor şi/sau marcajelor rutiere şi a regulilor de circulaţie incidente.

Ridicarea maşinilor va fi realizată de Administraţia Domeniului Public Sector 1 sau de un operator contractat care va deţine autovehicule şi dotarea necesară pentru practicarea activităţii de ridicare a vehiculelor/rulotelor/remorcilor.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor principale din regulament, precum şi dispunerea măsurilor de ridicare se va face de către poliţiştii rutieri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti ori de către poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 1, care vor avea calitatea de agenţi constatatori.

S-a mai spus că vehiculele ridicate vor fi depozitate în spaţii special destinate şi dotate cu tot ceea ce este necesar pentru desfăşurarea acestei activităţi.

Restituirea vehiculelor se va face numai proprietarului/deţinătorului/utilizatorului legal al acestuia şi doar după întocmirea procesului-verbal de contravenţie de către poliţistul local şi achitarea tarifelor de ridicare, transport şi depozitare, în baza certificatului de înmatriculare/înregistrare în original sau al oricărui act din care să rezulte dreptul de proprietate sau folosinţă asupra vehiculului/rulotei/remorcii şi a unui act de identitate al solicitantului.

Tarifele sunt următoarele:

* de ridicare: 200 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de până la 5 tone inclusiv şi 270 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de peste 5 tone;

* de transport: 150 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de până la 5 tone inclusiv şi 200 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de peste 5 tone;

* de depozitare: 75 de lei în primele 24 de ore şi 25 de lei/pe zi după intervalul de 24 de ore.