Condamnări record în dosarul Colectiv! Vezi despre ce este vorba

Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, a fost condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare în dosarul Colectiv. Foto: realitatea.net

8 ani și 6 luni de închisoare! Aceasta este condamnarea pe care a primit-o fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, în dosarul Colectiv, scrie hotnews.ro. Și cei trei patroni ai clubului bucureștean au primit câte 11 ani și opt luni de închisoare cu executare. Pedepse spre maximum au primit și cei doi pompieri care au verificat clubul:  9 ani și 2 luni de închisoare. Decizia instanței nu este definitivă.

Iniţial, instanţa stabilise ca termen pentru a se pronunţa în dosar data de 9 decembrie, însă a decis să amâne luarea unei decizii cu încă o săptămână. Dosarul a fost trimis în instanţă în aprilie 2016, iniţial la Judecătoria Sectorului 4, procesul fiind apoi mutat la Tribunalul București.
La dosarul principal au fost ataşate alte două dosare întocmite de DNA.
În acest dosar sunt judecați cei trei patroni ai clubului Colectiv ( Alin Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu), reprezentanții firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL (Daniela Niță și Cristian Niță) și pirotehniștii Viorel Zaharia și Marian Moise, fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, trei angajați ai primăriei (Aurelia Iofciu, Larisa Luminita Ganea, Ramona Sandra Motoc) și pompierii Antonina Radu și George Petrica Matei.