17 ianuarie 2022

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Comisia Europeană dă în judecată România pentru că nu a închis depozitele de deşeuri

Foto: Getty Images

Comisia Europeană a hotărât să trimită din nou România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru nerespectarea pe deplin a hotărârii Curţii din 18 octombrie 2018, care constata neîndeplinirea obligaţiilor sale în privința depozitelor de deşeuri (Directiva 1999/31/CE), potrivit digi24.ro.

România avea obligaţia ca, până la 16 iulie 2009, să închidă şi să reabiliteze toate depozitele de deşeuri care nu au obţinut o autorizaţie de funcţionare. Curtea de Justiţie a UE a constatat că România nu şi-a respectat această obligaţie cu privire la 68 de depozite de deşeuri.

Aceasta este a doua sesizare a Curţii şi poate duce la aplicarea unor sancţiuni corespunzătoare intervalului de timp scurs de la prima hotărâre până la asigurarea conformităţii.

Directiva privind depozitele de deşeuri stabileşte standarde şi oferă orientări pentru prevenirea sau reducerea, pe cât posibil, a efectelor negative ale depozitării deşeurilor asupra sănătăţii umane şi asupra mediului.

La 3 ani de la pronunţarea hotărârii din 2018, România a închis şi a reabilitat 24 de depozite de deşeuri. Aşadar, 44 de depozite nu au fost încă închise, iar pentru multe dintre ele nu au fost încă prevăzute lucrările necesare de reabilitare.

Deşeurile pot fi eliminate în diferite moduri. Îngroparea acestora în sol, cunoscută sub denumirea de „depozitare”, este modalitatea cea mai puţin durabilă din punctul de vedere al mediului şi ar trebui să nu se recurgă la ea decât în ultimă instanţă.

Print Friendly, PDF & Email