20 aprilie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Comisia Europeană a înființat un observator al pieței vinului

Noul observator al pieței vinului a fost lansat astăzi oficial de Comisia Europeană cu o primă reuniune, scrie Agerpres. Noul observator va permite acestui sector cheie al agriculturii europene să beneficieze de analize pe termen scurt şi de o mai mare transparenţă cu privire la preţuri, producţie și schimburi comerciale.

Uniunea Europeană este cel mai mare producător mondial de vin, fiind responsabil pentru 65% din producţie şi 70% din exporturile mondiale. Noul observator va acoperi toate soiurile de vin – roșii, albe şi rose – precum şi vinurile protejate în cadrul schemelor: produs de origine protejată (PDO) și indicație geografică protejată (PGI).

Un consiliu de administraţie compus din experţi ai pieţei vinului se va reuni în mod regulat, conform unui model similar cu cel pentru celelalte observatorii care există deja pentru sectoarele laptelui, cărnii, cerealelor, zahărului, fructelor şi legumelor. Ultimul este cel din sectorul fructelor şi legumelor, înfiinţat pe 18 octombrie 2019.

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns