24 septembrie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Cod galben de ploi, cu descărcări electrice şi intensificări ale vântului

Foto: news.ro

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ploi, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului, valabilă până marţi seară, în zonele de munte, în Moldova şi în nordul Munteniei, potrivit news.ro.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă marţi, între orele 12.00 şi 22.00.

“În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a zonei montane, local în Moldova şi pe arii restrânse în nordul Munteniei vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 20…25 l/mp şi izolat 30…40 l/mp”, arată ANM.

Codul galben vizează judeţele Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău şi, parţial, judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba, Cluj şi Bihor.

Astfel de fenomene se vor semnala, pe arii restrânse, şi în centrul, estul şi sudul teritoriului.

În Bucureşti, vremea va fi caldă şi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară, când vor fi posibile ploi de scurtă durată (1…3 l/mp) şi unele intensificări ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul a 30 de grade.