CJ Harghita construiește un nou imobil de locuințe pentru medici

La Miercurea Ciuc, Consiliul Județean Harghita plănuiește să construiească cel de al 5 lea imobil ce va cuprinde noi locuințe pentru medici. O dată cu această investiție, se dorește atragerea tinerilor specialiști la Spitalul Judeţean de Urgenţ, potrivit unui comunicat preluat de Agerpres.

Borboly Csaba,preşedintele CJ Harghita, a făcut o vizită, în această dimineaţă, la  şantierul aflat în imediata apropiere a spitalului, locul destinat noilor locuinţe şi a precizat că efortul este unul important şi că există deja o listă de aşteptare cu acei medici  care chiar  au nevoie de aceste apartamente.

El a mai declarat: “Construim cel de-al cincilea imobil cu locuinţe de serviciu, care conţine patru apartamente pentru medici. S-a văzut că decizia de a construi locuinţe pentru personalul medical, pe care am luat-o în urmă cu opt ani, a dat rezultate, aşa au venit în Miercurea Ciuc foarte mulţi medici specialişti. În prezent mai avem 16 medici pe lista de aşteptare şi, pentru că dezvoltăm spitalul şi vom avea inclusiv compartimente pe care le au doar spitalele universitate, aşteptăm să vină la noi medici de specialitate şi din alte părţi. De aceea, acest efort este unul semnificativ, dar ne lipseşte un teren, unde să putem construi mai multe locuinţe de serviciu. Am făcut o solicitare în acest sens primăriei, dar încă nu ne-a fost transferat, aşa că astăzi am lansat încă un apel către populaţie, dacă cineva are de vânzare un teren situat într-un perimetru de 500 de metri pătraţi de la spital, la un preţ rezonabil, noi l-am cumpăra, pentru că dezvoltarea spitalului fără medici de specialitate nu este posibilă”.

Acest nou imobil construit de CJ va avea 4 apartamente, formate dintr-un un dormitor, o cameră de lucru, o bucătărie, o baie şi un antreu. S-a mai specificat că valoarea investiției se ridică la 1.070.000 lei, iar lucrarea are ca termen de finalizare și recepție 31 ianuarie 2021.