29 martie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Ciucă: Mandatul PNL este căutarea soluţiilor pentru susţinerea unui guvern minoritar

Foto: Capital.ro

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a declarat, luni, înaintea întâlnirii cu liderul USR Dacian Cioloş, că mandatul de la PNL  are în vedere căutarea soluţiilor pentru susţinerea unui guvern minoritar şi va avea discuţii cu toate partidele care doresc să înţeleagă că trebuie să găsite soluţii pentru situaţia de criză.

“Suntem în Parlamentul României, aici sper să avem dialog şi să căutăm soluţii. Este foarte uşor de a spune ‘nu facem’, nu cred că ne găsim în situaţia să spunem ‘nu facem’. (…) Eu am venit să avem un dialog şi să căutăm soluţii”, a afirmat Ciucă, la Parlament, înaintea întâlnirii cu reprezentanţii USR, potrivit unui comunicat Agerpres.

El a mai spus că va avea discuţii cu toţi cei dispuşi.

“Vom avea discuţie cu toţi cei care sunt dispuşi să avem această discuţie şi să înţeleagă faptul că noi trebuie să găsim soluţii pentru situaţia de criză.(…) Mandatul la nivelul partidului este acesta: să căutăm susţinere pentru un guvern minoritar”, a adăugat Ciucă.

În același timp, acesta a  mai precizat că a finalizat programul de guvernare.

“Am discutat cu domnul Marcel Ciolacu la telefon. A rămas să finalizăm programul de guvernare, să analizăm cele 10 măsuri prioritare ale dumnealor. Am finalizat programul, finalizăm măsurile, finalizăm întâlnirea de astăzi cu domnul Dacian Cioloş şi, ulterior, vom relua discuţiile. Suntem dispuşi să discutăm, să avem dialog – unde, cum şi când urmează să stabilim”, a adăugat premierul desemnat, chestionat fiind dacă ar fi dispus să facă un guvern alături de PSD.

Întrebat dacă s-a întâlnit cu liderii PSD, Ciucă a răspuns: “Nu, am fost la Guvern ieri toată ziua”.

Print Friendly, PDF & Email