28 iulie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Cîţu: BNR confirmă creşterea economică peste aşteptări

Foto: Agerpres

Banca Naţională a României confirmă creşterea economică “peste aşteptări”, a transmis, marţi, 20 iulie,  premierul Florin Cîţu, care a mai spus că Guvernul, prin măsurile adoptate, “a reuşit să facă performanţă împreună cu toţi actorii din sectorul privat”, potrivit unui comunicat Agerpres. 

Şeful Executivului a prezentat prin intermediul unei  pe Facebook, o poziţie exprimată de BNR: “În discuţiile privind poziţia ciclică a economiei, membrii Consiliului au arătat că activitatea economică a continuat să se redreseze în trimestrul I 2021 într-un ritm considerabil mai alert decât cel anticipat”.

În acest context, prim-ministrul  a ținut să multumească mediului de afaceri că “a avut încredere” în măsurile adoptat la nivel guvernamental.

“Am reuşit să facem performanţă împreună cu toţi actorii din sectorul privat şi le mulţumesc pentru că au avut încredere în măsurile luate de Guvern. Continuăm acest parteneriat cu sectorul privat cu trei obiective în minte: mai multe locuri de muncă bine plătite pentru toţi românii (doar prin soluţii liberale eliminăm sărăcia); recuperarea accelerată a decalajelor faţă de cele mai dezvoltate ţări din UE; cea mai lungă perioadă de creştere economică sustenabilă din istoria economică a României”, a  scris  Florin Cîţu pe Facebook.